Resumatul Articolului
Organele vestibulare ale urechii interne, împreună cu nervii și centrii cerebrali asociați, formează un sistem complex care îndeplinește numeroase funcții și poate fi influențat de o serie de sisteme externe. Prin urmare, o evaluare amănunțită a urechii interne poate necesita efectuarea mai multor tipuri de teste.
Sistemul vestibular
Separat de organul auzului, urechea internă găzduiește, de asemenea, structuri care ajută la menținerea echilibrului, numite sistemul vestibular, format din cinci organe în fiecare ureche. Aceste organe, împreună cu nervii și centrii cerebrali asociați, formează un sistem complex care îndeplinește numeroase funcții prin conexiuni cu creierul, ochii și picioarele. Astfel, o evaluare amănunțită a urechii interne poate necesita mai multe tipuri diferite de teste.
Sistemul vestibular și vizual sunt conectate între ele și la mușchii ochilor și gâtului care ajută la menținerea unui echilibru bun. Mișcările capului sau alte stimulări ale urechii interne trimit semnale prin sistemul nervos pentru a controla mișcările mușchilor oculari. Aceasta formează o cale reflexă numită reflex vestibulo-ocular sau RVO. Acest sistem este conceput pentru a genera mișcări oculare care mențin o vedere clară atunci când capul este în mișcare.
Cum Se Diagnosticheazâ Afecțiunile Vestibulare?
Multe dintre testele vestibulare utilizate în diagnosticarea afecțiunilor vestibulare folosesc aparatură care monitorizează mișcările normale și anormale ale ochilor în timp ce sistemul vestibular este stimulat activ. Diagnosticarea tulburărilor vestibulare este dificilă, din mai multe motive. Cu toate acestea, medicii utilizează informațiile din istoricul medical al unei persoane și rezultatele examinării fizice ca bază pentru a solicita teste de diagnosticare pentru a evalua funcția sistemului vestibular și pentru a exclude cauze alternative ale simptomelor. Majoritatea persoanelor tolerează bine aceste teste. Cu toate acestea, uneori testele sunt obositoare și pot duce la instabilitate temporară. Testarea vestibulară nu vă afectează starea de sănătate și nu provoacă episoade vestibulare viitoare.
Teste pentru diagnosticarea tulburărilor vestibulare
ELECTRO/VIDEO-NISTAGMOGRAFIE (ENG SAU VNG)
Electronistagmografia (ENG) se referă la un set de teste sau la o baterie de teste și utilizează electrozi mici, plasați pe pielea din jurul ochilor în timpul examinării.
Videonistagmografia (VNG) se referă la aceeași baterie de teste, dar utilizează o pereche de ochelari video pentru a monitoriza ochii. Atât camerele video (VNG), cât și electrozii (ENG) pot măsura mișcările ochilor pentru a evalua semnele disfuncției vestibulare sau ale problemelor neurologice și reprezintă un pas esențial în diagnosticarea tulburărilor vestibulare. În general, aceste teste sunt efectuate într-o cameră întunecată sau cu iluminare redusă. Examinatorul pune întrebări aleatorii menite să distragă atenția persoanei testate și să o mențină în stare de alertă. Testele ENG/VNG sunt cele mai frecvente teste administrate persoanelor care suferă de amețeli, vertij și/sau dezechilibru.
Anumite componente ale bateriei de teste ENG/VNG evaluează mișcarea ochilor în timp ce aceștia urmăresc diferite ținte vizuale, care pot fi proiectate fie pe o bară luminoasă, fie pe ecranul unui televizor. Alte componente ale testului ENG/VNG observă mișcările oculare în timp ce capul este așezat în diferite poziții. O a treia componentă a testului ENG/VNG este denumită testul caloric, care utilizează apă sau aer pentru a modifica temperatura din canalul auditiv, cu scopul de a stimula o parte din organele vestibulare ale urechii interne. Aerul sau apa pot fi mai calde sau mai reci decât temperatura corpului. Într-o ureche sănătoasă, acest test provoacă o senzație de mișcare și mișcări spasmodice ale ochilor (nistagmus) pentru o perioadă scurtă de timp. Testul caloric evaluează sistemul vestibular la viteze mici.
TESTAREA ROTAȚIONALĂ
Testarea rotațională evaluează cât de bine colaborează ochii și urechea internă la viteze mici până la moderate. Aceste teste reprezintă un alt element cheie în diagnosticarea tulburărilor vestibulare și utilizează, de asemenea, ochelari video sau electrozi pentru a monitoriza mișcările oculare. Capul este rotit dintr-o parte în alta la viteze mici până la moderate, iar mișcările oculare asociate sunt analizate. La fel ca ENG/VNG, testele de rotație se efectuează într-o cameră întunecată, examinatorul punând întrebări aleatorii în timpul testării. Testele de rotație oferă informații suplimentare față de ENG/VNG cu privire la funcționarea organelor de echilibru. Nu toate persoanele aflate în faza de diagnosticare vor avea nevoie de aceste teste.
Există diferite tipuri de teste de rotație: scaun rotativ computerizat, rotație automată a capului sau test de screening. În timpul testelor cu scaun rotativ computerizat, pacientul stă într-un scaun motorizat care se rotește dintr-o parte în alta la o viteză controlată. În cazul rotației automate a capului, persoanei testate i se cere să privească o țintă fixă și să-și miște capul înainte și înapoi sau în sus și în jos pentru perioade scurte de timp. Screening-urile pot fi efectuate cu examinatorul care observă ochii în timp ce întoarce subiectul dintr-o parte în alta într-un scaun pivotant.
TESTUL VIDEO DE IMPULS AL CAPULUI (VHIT)
Testul vHIT evaluează cât de bine colaborează ochii și urechile interne la viteze mai apropiate de mișcările naturale zilnice ale capului. Pentru monitorizarea mișcărilor oculare se utilizează o pereche de ochelari cu cameră video. Testul vHIT folosește mișcări foarte mici și rapide ale capului pentru a evalua funcția reflexă, spre deosebire de vitezele lente sau moderate utilizate în testele de rotație. Nu toate persoanele aflate în faza de diagnostic vor avea nevoie de teste vHIT.
POTENȚIALUL MIOGENIC EVOCAT VESTIBULAR (VEMP)
Testarea VEMP este utilizată pentru a evalua dacă anumite organe vestibulare care ne ajută să detectăm gravitația (numite organe otolitice) și nervii asociați acestora sunt intacte din punct de vedere structural. Răspunsurile la acest test sunt măsurate de la diferiți mușchi din gât și din jurul ochilor. Testarea VEMP utilizează electrozi adezivi de suprafață (precum ENG sau unele teste de rotație) și căști (precum cele utilizate în timpul unui test de auz). Sunetul este redat timp de câteva secunde prin căști, ceea ce stimulează organele otolitice și activează răspunsurile musculare, iar electrozii înregistrează rezultatele.
POSTUROGRAFIA DINAMICĂ COMPUTERIZATĂ (PDC)
PDC testează cât de bine își menține o persoană echilibrul în diferite condiții de mediu. Menținerea echilibrului depinde de informațiile senzoriale provenite de la: mușchii/articulațiile corpului, ochi și urechea internă. Acest test investighează relațiile dintre aceste trei sisteme senzoriale și înregistrează ajustările de echilibru și postură efectuate atunci când sunt prezentate diferite scenarii. Acest test poate fi utilizat și într-un cadru de reabilitare după ce a fost stabilit un diagnostic și nu este efectuat la toate persoanele aflate în faza de diagnosticare.
Testele PDC implică menținerea în picioare pe o platformă. Platforma poate fi fixă sau mobilă, iar ținta vizuală poate fi fixă sau mobilă în timpul testării. Senzorii de presiune de sub platformă înregistrează schimbările de greutate corporală (balansul corpului) pe măsură ce persoana testată își menține echilibrul în diferite condiții. Se poartă un ham de siguranță ca măsură de precauție, în cazul în care pacientul își pierde echilibrul.
Audiometria (testele de auz)
Audiometria măsoară funcția auditivă. Evaluările auzului reprezintă o parte importantă a diagnosticului vestibular, deoarece urechea internă conține atât organe ale auzului, cât și ale echilibrului. În cazul unei persoane cu o afecțiune vestibulară, poate fi necesară efectuarea mai multor teste de auz, în special atunci când există semne de pierdere a auzului, senzație de plenitudine în urechi sau tinitus (zgomot sau sunete în urechi).
Bateria de teste audiometrice se efectuează într-o cameră izolată fonic. Se utilizează căști pentru a prezenta cuvinte și tonuri la diferite înălțimi și niveluri. Se solicită un răspuns atunci când aceste sunete sunt auzite. Testarea cu cuvinte poate include repetarea cuvintelor într-o cameră liniștită sau atunci când se aude zgomot.
O altă parte a unui test standard de auz este timpanometria, care poate ajuta la detectarea problemelor dintre timpan și urechea internă (un spațiu cunoscut sub numele de urechea medie). Timpanometria utilizează o mică cască care creează presiune și redă sunete în canalul auditiv pentru a colecta informații. Același echipament poate fi utilizat și pentru testarea reflexului acustic, care măsoară reflexul mușchilor din urechea medie ca răspuns la presiune și sunete puternice.
EMISIILE OTOACUSTICE (EOA)
Testul EOA oferă informații despre modul în care funcționează celulele ciliate ale cohleei, măsurând capacitatea de reacție a acestora la o serie de clicuri emise de un difuzor minuscul introdus în canalul auditiv. Cel mai adesea, acest test este utilizat pentru evaluarea auzului la persoanele care nu pot răspunde la un test auditiv tradițional (cum ar fi sugarii).
ELECTROCOCHLEOGRAFIA (ECOG)
ECoG măsoară răspunsul sistemului nervos la sunet. Se utilizează o cască și electrozi, în timp ce persoana examinată stă nemișcată într-o poziție confortabilă. Nu toate persoanele aflate în faza de diagnosticare vor avea nevoie de teste ECoG.
O cască transmite sunetul în ureche, iar un electrod măsoară răspunsul. În cadrul acestui test pot fi utilizați diferiți electrozi. Unii pot fi electrozi adezivi, care se aplică pe suprafața pielii. Alții se pot introduce în canalul auditiv ca o cască, în timp ce un al treilea tip de electrod este conceput pentru a se sprijini ușor sau a atinge timpanul. Un al patrulea tip de electrod este un ac care se introduce prin timpan pentru a atinge urechea internă. Majoritatea clinicilor utilizează primele trei tipuri de electrozi pentru a măsura semnalul electric în timp ce se redă sunetul.
TESTUL DE RĂSPUNS AUDITIV AL TRUNCHIULUI CEREBRAL (ABR; SAU BER, BSER SAU BAER)
ABR măsoară modul în care sistemul nervos răspunde la sunete. Configurația și procedura testului sunt similare cu cele ale ECoG. Cel mai adesea, ABR este utilizat pentru a evalua auzul persoanelor care nu pot răspunde la audiometrie (cum ar fi sugarii). Ocazional, acest test este utilizat atunci când o persoană nu poate fi supusă unei proceduri de imagistică (cum ar fi persoanele cu o placă metalică în corp/creier).
În anumite circumstanțe, acest test poate indica prezența unui neurom acustic (o tumoare benignă rară a nervului vestibulo-cohlear). De asemenea, poate ajuta la identificarea unor afecțiuni precum scleroza multiplă, dacă acestea au afectat calea auditivă către creier.
Imagistică
IMAGISTICĂ PRIN REZONANȚĂ MAGNETICĂ (RMN)
RMN-ul utilizează un câmp magnetic și unde radio pentru a genera imagini transversale ale țesuturilor corpului supuse scanării. O examinare RMN a creierului poate evidenția prezența tumorilor, a leziunilor cauzate de accident vascular cerebral și a altor anomalii ale țesuturilor moi care ar putea provoca amețeli sau vertij. În anumite cazuri, examinările RMN ale structurilor din interiorul și din jurul urechii interne pot fi utile în diagnosticarea tulburărilor vestibulare.
TOMOGRAFIE AXIALĂ COMPUTERIZATĂ (CAT sau CT)
O tomografie computerizată (CT) este o tehnică cu raze X care este cea mai potrivită pentru studierea structurilor osoase. Urechea internă se află în interiorul osului temporal al craniului, pe fiecare parte. Aceste scanări sunt adesea utilizate pentru a căuta anomalii în jurul urechii interne, cum ar fi fracturi sau zone cu subțierea osului.
Alte teste pentru diagnosticarea tulburărilor vestibulare
În funcție de situația dumneavoastră, pot fi necesare și alte teste pentru a identifica cauza unei tulburări de echilibru. Analizele de sânge, testele alergologice, testele de vedere și alte examinări pot ajuta la excluderea cauzelor de dezechilibru care nu au legătură cu sistemul vestibular.
Cine efectuează testele vestibulare?
Există mulți specialiști care pot fi implicați în diagnosticarea tulburărilor vestibulare. În general, medicul dumneavoastră de familie, ORL-istul, neurotologul sau neurologul vă vor trimite la un audiolog pentru teste de auz sau vestibulare, la un kinetoterapeut pentru teste legate de mers sau echilibru sau la un radiolog pentru teste imagistice. Acești specialiști vor trimite rezultatele testelor dumneavoastră medicului dumneavoastră, împreună cu un raport complet.
Autori: Asociația pentru Tulburări Vestibulare, împreună cu Kelsey Hatton, Au.D., CCC-A & Kamran Barin, Daniel J. Romero, AuD, PhD
Fizioterapeuții români, Ramona Pavel Szekeres si Raluca Florea, au oferit sprijin pentru publicarea și traducerea acestor articole în limba română.
